Beneficiar
Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC cu finanțarea Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap (ANPH) din subordinea MMSSF, Contract Nr.2539 din 31.03.2006
Parteneri
DGASPC Maramureș
Primăria Copalnic Mănăștur
Primăria Cavnic
Serviciul Public de Asistență Socială al Primăriei Baia Mare
Perioada de implementare
01/04/2006 – noiembrie 2006
Obiectiv general
Scăderea riscului de instituționalizare și consolidarea sprijinului din partea familiei persoanelor cu handicap, prin participarea la grupuri suport pentru membrii familiilor persoanelor cu handicap
Obiective specifice
– Formarea unei echipe mobile pluridisciplinare, care să asigure evaluarea, stabilirea și punerea în practică a planurilor individuale de intervenție pentru 40 de adulți cu handicap din județul Maramureș
– Crearea unui număr de 2 centre de zi în județul Maramureș
– Includerea în programe zilnice în cadrul centrelor de zi a unui număr de 40 de persoane cu handicap
– Stabilirea de programe pentru derularea unor activități specifice centrelor de zi pentru persoanele cu handicap
– Formarea, evaluarea și certificarea competențelor profesionale a 40 de asistenți personali, a 10 lucrători sociali din cadrul comunităților locale
– Crearea unui atelier protejat în municipiul Baia Mare
– Încadrarea în muncă a unui număr de cel puțin 5 persoane cu handicap din municipiul Baia Mare
Grup țintă
40 de adulți cu handicap din județul Maramureș
Implementare
1. Selectarea beneficiarilor
2. Activitățile de achiziționare a materialelor și echipamentelor
3. Activitățile de evaluare și pregătire
4. Activitățile destinate asistenților personali, lucrători sociali, persoanelor cu handicap
5. Activități de perfecționare a personalului din proiect
6. Managementul proiectului
7. Activități de promovare și mediatizare a proiectului
8. Activități de evaluare, monitorizare și raportare