Vicepremierul Raluca Turcan și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, au inaugurat astăzi la Baia Mare Unitatea Mobilă de Asistență Socială (UMAS), un viitor „SMURD Social” prin care vârstnicii aflați în situații vulnerabile și persoanele cu dizabilități aflate în condiții de izolare pot suna la 021/9998 (tarif normal) pentru a solicita sprijin din partea celor 1.000 de asistenți sociali angajați în proiectul cu finanțare europeană „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” finanțat prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.
Call center-ul operat de „Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC” ca partener al Ministerului Muncii și Protecției Sociale deservește 100.000 de persoane care pot apela la 021/9998 pentru probleme de la cumpărarea medicamentelor necesare, până la întocmirea unor documente sau a unor dosare necesare interacțiunii cu diverse instituții publice.
„Proiectul inaugurat astăzi este emblematic pentru zona de asistență socială pe care Guvernul intenționează să o susțină în continuare. Inițiativa – despre care mi-aș dori să fie debutul unui SMURD social în România – face parte dintr-un ansamblu de programe sociale integrate pe care le avem în vedere. Acest proiect se adaugă altor măsuri pe care le-am finanțat din fonduri europene, în beneficiul persoanelor vulnerabile. De exemplu, pachete de igienă în valoare de 141,2 milioane de lei, a căror distribuție a început deja în mai multe județe și va continua în toată țara și pachete cu hrană în valoare de 1 miliard de lei, a căror distribuire va începe la sfârșitul acestei luni. Alimentele din aceste pachete vor fi din producția națională, ca o formă de sprijin a producătorilor români”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a subliniat importanța intervențiilor susținute din fonduri europene pentru sprijinirea incluziunii sociale. „Folosesc prilejul oferit de lansarea unui proiect social de importanță națională pentru a anunța viitorul Program Operațional de Incluziune și Demnitate Socială care va fi implementat în perioada de programare 2021-2027. Cu o alocare de 1 miliard de euro, este centrat pe persoanele vulnerabile deoarece ei au cea mai mare nevoie de servicii sociale. O altă componentă este dedicată copiilor din familiile care se află risc de sărăcie”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
La rândul său, Alin Ignat, secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța coeziunii sociale: „Am convingerea că trăim vremuri în care trebuie să avem grijă unii de alții mai mult decât de obicei și consider că sunt prioritare intervenția în comunitățile cele mai vulnerabile și sprijinul acordat vârstnicilor ori persoanelor cu dizabilități, ale căror posibilități sunt în mod obișnuit limitate. Pentru ca acești oameni să poată fi ajutați este necesar în primul rând ca problemele cu care se confruntă să fie semnalate autorităților. Dar de câte ori nu am aflat despre oameni care au murit singuri sau au trăit în condiții extrem de dificile pentru că nu au știut ce drepturi au, nu au știut unde să meargă sau nu au putut să ajungă până la cei care ar fi putut să îi sprijine? Demersul nostru de astăzi, realizat cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene și ASSOC, le este adresat acestor oameni. La capătul unui apel telefonic, trebuie găsite soluții pentru ei.”
„Vizita reprezentanților Guvernului României la sediul Asociației ASSOC este o recunoaștere a faptului că munca noastră din ultimii 25 de ani în furnizarea de servicii sociale nu a fost în zadar și o oportunitate prin care decidenții politici au înțeles oportunități de îmbunătățire a legislației în domeniul economiei sociale, al auditului social, precum și de a dezvolta proiecte pentru românii care acum îngrijesc vârstnici în străinătate. Suntem, de asemenea, onorați de parteneriatul cu Ministerul Muncii din cadrul celui mai recent proiect al nostru, care ne-a oferit oportunitatea să deschidem un call center pentru vârstnicii din toată România. Este o categorie de populație căreia trebuie să îi acordăm o grijă din ce în ce mai mare”, a afirmat Florian Sălăjeanu, președinte Asociația ASSOC.
Proiectul, inaugurat în prezența secretarului de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Bogdan și a secretarului de stat din Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, are o alocare de 18 milioane euro și va fi implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Asociația Profesională Nonguvernamentală de Asistență Socială ASSOC. Call center-ul este doar una dintre cele două acțiuni care sunt finanțate prin intermediul proiectului, cealaltă presupunând acordarea de sprijin material dar și asigurarea de materiale pentru protecție împotriva virusului SARS-COV-2.
Mai multe informații despre proiectul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” și despre call center sunt disponibile aici.
Informații despre proiecte din fonduri europene implementate în județul Maramureș
La nivelul județului Maramureș au fost implementate 25 proiecte cu finanțare prin Programul Operațional Capital Uman, cu o valoare de 234,9 milioane lei, dintre care 198,5 milioane lei finanțare europeană. La nivelul județului Maramureș au fost implementate proiecte în colaborare cu alte județe, cu o valoare totală de 18,7 milioane lei, dintre care 15,9 milioane lei finanțare europeană.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) sunt implementate 7 proiecte, cu o valoare de 335,2 milioane lei. Valoarea proiectelor cu acoperire națională implementate și în județul Maramureș este de 4,1 miliarde lei, iar a celor care au fost finalizate prin POIM până în prezent este de 281 milioane lei. Prin acest program urmează a fi finanțat un proiect de aproximativ 328 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județ.
În același timp, prin Programul Operațional Competitivitate sunt finanțate 7 proiecte cu valoare de 26,8 milioane lei, iar prin intermediul Programului Operațional Asistență Tehnică au fost finanțate 2 proiecte cu o valoare de 4,5 milioane lei.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fasociatia.assoc%2Fposts%2F3196375773757113&width=500″ width=”500″ height=”771″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allow=”encrypted-media”></iframe>
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRalucaTurcan%2Fposts%2F3179501152114216&width=500″ width=”500″ height=”790″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allow=”encrypted-media”></iframe>
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fasociatia.assoc%2Fvideos%2F315549602794645%2F&show_text=0&width=560″ width=”560″ height=”315″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allowFullScreen=”true”></iframe>
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fasociatia.assoc%2Fvideos%2F315549602794645%2F&show_text=0&width=560″ width=”560″ height=”315″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allowFullScreen=”true”></iframe>