Economia socială este un domeniu pe care Asociația ASSOC îl promovează de peste un deceniu și în a cărui dezvoltare a investit resurse financiare și umane importante. În prezent, experiența acumulată va face diferența în proiectele recente ale ASSOC care au ca obiectiv dezvoltarea domeniului economiei sociale în regiunea de Nord-Vest.

Sunt șapte proiecte ale ASSOC care vor crea oportunități economice care vor sprijini inițiativele antreprenoriale regionale prin înființarea de întreprinderi sociale. Unul dintre noile proiecte este “Dinamism și dezvoltare urbană prin economia socială”, a cărui prezentare oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 15.00, în Restaurantul Social, cea mai de succes afacere socială din regiune.

Președintele Asociației ASSOC, Florian Sălăjeanu, a precizat că “proiectele de Economie Socială lansate acum contribuie atât la creșterea locurilor de muncă în zonele urbane și rurale, cât și dezvoltarea micilor afaceri, dar, mai ales, la încurajarea solidarității”.

“ASSOC răspunde astfel nevoii de integrare pe piața muncii a persoanelor dezavantajate și își continuă misiunea de a transforma comunitățile prin antreprenoriat social și inovație”, a punctat Florian Sălăjeanu.

Proiectul “Dinamism și dezvoltare urbană prin economia socială”, cofinanțat de Uniunea Europeană, are ca scop sprijinirea înființării de întreprinderi sociale în mediul urban din regiunea Nord-Vest. Echipa de proiect are ca obiectiv înființarea a 28 de afaceri sociale, în care vor lucra 136 de angajați recrutați din rândul persoanelor vulnerabile.

Managerul de proiect, Olimpia Zahan, a declarat că fiecare întreprindere socială va beneficia de o finanțare de 75.000 de euro, care se va acorda în baza unui concurs de planuri de afaceri. Participarea la proiect implică parcurgerea mai multor etape, iar printre condițiile esențiale pe care persoanele care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban le vor îndeplini sunt: să aibă domiciliul stabil în mediul urban (regiunea Nord-Vest), să fie persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri între 30 și 35 de ani, șomeri sau șomeri de lungă durată, persoane incative, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii.

Proiectul oferă acces și la alte activități, inclusiv la cursul de antreprenor in economia socială, iar cei interesați pot trimite email la assoc@assoc.ro, în care să își anunțe intenția de participare și datele de contact.

#DINAMISMURBAN
Cod:313367

Coordonator proiect: Asociația ASSOC
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Educație și Ocupare
Valoare totală proiect: 14.889.395,07 lei
Valoarea cofinanțării UE: 12.655.985,81 lei
Durată: 01.10.2024- 31.03.2027
PROGRAMUL EDUCAȚIE ȘI OCUPARE 2021-2027
Prioritate: 4. Antreprenoriat și economie socială
Obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanției pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale (FSE+). Acțiunea 4.a.2 Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului
Apel: PEO/103/PEO_P4/OP4/ESO4.1/PEO_A52 – Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban – Regiuni mai putin dezvoltate

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT – Descarcă documentul