Vernisaj la Liceul de Artă Baia Mare

By februarie 22, 2016 Știri și evenimente

Un parteneriat de suflet este rezultatul vernisajului la care am participat astăzi în cadrul Liceului de Artă Baia Mare. Toate lucrările expuse aici au fost realizate de elevii liceului şi vor fi donate „Centrului Rezidenţial Viavalis Turţ”. Acesta, este o Structură de Economie Socială înfiinţată în anul 2015 printr-un proiect implementat de ASSOC. Centrul vine în întâmpinarea nevoii tot mai acute a bătrânilor de a fi îngrijiți cum se cuvine și de a petrece timp în compania unor persoane cu care împărtășesc aceleași credințe și valori, oferind servicii de găzduire, asistență medicală și terapii specializate pentru aceştia.

Alături de noi în cadrul evenimentului a fost prezent şi Primarul Comunei Turţ, Domnul Ioan Ciupac dar şi Managerul Centrului Rezidenţial Viavalis, Domnul Martin Romulus, aceştia adresând câte un mesaj de mulţumire elevilor si profesorilor prezenţi.

Ne declarăm plăcut impresionaţi de gestul făcut de aceşti tineri talentaţi, cărora le mulţumim pe această cale. De asemenea mulţumim conducerii Liceului de Artă pentru că a făcut posibilă această frumoasă legătură care cu siguranţă va umple de culoare multe locuri şi multe suflete.

Mai multe detalii despre Centrul Rezidential Turţ, unde vor ajuge lucrările, puteţi găsi aici:
http://centrurezidentialoas.ro/