Încadrarea grupului țintă din Finteușu Mic este în plină desfășurare, membrii echipei de implementare reuniți în ședința de lucru dezbat situația la zi cu privirela numărul de persoane încadrate, analizează datele colectate, respectiv discută despre situații punctuale întâlnite în teren. Această etapă este necesară în vederea demarării activităților specifice de educație, formare profesionala, ocupare, asistență socială, sprijin locativ, reglementări acte juridice, de promovare a multiculturalismului și nediscriminării în cadrul proiectului POCU/18/4/1/101977 cu titlul “Integrarea – soluție a modernizării comunității”.
Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, are calitatea de beneficiar a contractului de finanțare POCU/18/4/1/101977 cu titlul “Integrarea – soluție a modernizării comunității”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul specific 4.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome, prin implementarea de măsuri integrate.
Proiectul se implementează pe parcursul a trei ani, în perioada 27.09.2017 – 26.09.2020.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro, www.runv.ro.
Contact: Alexandru Șereghi, manager proiect ASSOC, email: alexandru.sereghi@assoc.ro