Inedită a fost șezătoarea organizată la Cheud, înainte de Anul Nou, în cadrul proiectului „TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD – Servicii integrate pentru o viață demnă” (ID 102039), derulat de Asociația ASSOC prin Programul Operațional Capital Uman.
Acțiunea a avut un caracter original pentru că a fost prima dată când femeile din Cheud au participat la o șezătoare, însă aceasta va avea continuitate. Reprezentanții ASSOC și-au propus să organizeze mai multe asemenea evenimente cu scopul combaterii discriminarii și promovării multiculturalismului.
A fost un bun prilej pentru femeile reunite la Școala Cheud 2 să vorbească despre tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă în comunitatea lor și de a face o comparație cu perioada în care erau copile.
Ideea de a aduna la aceeași masă femei românce și rome a fost un bun început, pentru că, înainte de a face schimb de informații legate de obiceiurile de iarnă ale celor două etnii, acestea au putut să se cunoască mai bine, dar mai ales să interacționeze, iar prin organizarea șezătorii chiar acest scop a fost urmărit.