Elevi de la o școală culinară de referință în Italia s-au aflat pentru o săptămână în Baia Mare, unde au făcut practică în restaurante partenere ale Asociației Profesionale Neguvernamentale de Asistență Socială ASSOC. A fost un schimb de experiență și de arome, pentru că invitații italieni ai ASSOC au luat contact cu bucătăria tradițională românească, iar proprietarii de restaurante și bucătarii băimăreni au văzut tehnici noi de lucru în domeniul gastronomic.
Grupul de 10 elevi de la Istituto di Istruzione Professionale dei Servizi per l’Enogastronomia e l’Ospitalità Alberghiera (Italia) și profesorii însoțitori s-a declarat impresionați după zilele petrecute în Maramureș, iar concluzia a fost că merită să dedice mai mult timp acestei zone și chiar să revină la lucru în Baia Mare. De altfel, studenții în ultimul an la institutul culinar italian au fost admirați pentru cunoștințele în domeniu, iar unii dintre proprietarii de restaurante în care au făcut stagiul de practică și-au manifestat intenția de a-i angaja. Disponibilitate a existat chiar și din partea tinerilor bucătari italieni, care n-ar refuza oferte de angajare din Baia Mare și chiar din restul Maramureșului, mai ales după ce au făcut un tur al județului de Buna Vestire.
Marika Monni, una dintre elevele care a ales să facă practică în Restaurantul Social ASSOC, a declarat că ar veni în România să lucreze pentru a vedea cum o poate inspira gastronomia noastră, iar profesoara ei, Roberta Deiana, nu și-a exclus uimirea în ce privește calitatea bună a ingredientelor pe care le-a găsit aici. Italienii au spus că au reușit să recreeze preparate italiene cu produse locale, unele dintre ele fiind chiar mai savuroase decât cele făcute acasă.
Specialiștii gastronomi s-au aflat în Baia Mare în perioada 21 – 27 martie. Studenții în ultimul an de la institutul gastronomic din Sardinia au lucrat în acest timp în bucătăriile unor restaurante din Baia Mare, iar sâmbătă, 24 martie, au pregătit preparate speciale cu ocazia Seratei pe care ASSOC a organizat-o în Restaurantul Social pentru comunitatea italiană din Maramureș. A fost un eveniment special cu rețete de inspirație italiană, unul dintre preparatele cele maia gustate fiind ravioli cu sos béchamel și flori comestibile. Nu doar acest preparat a adus primăvara prin bucătăria Restaurantului Social ASSOC, ci și celelalte arome mediteraneene cu care s-au delectate invitați prezenți la Serata Italiană.
Parteneriatul dintre Istituto di Istruzione Professionale dei Servizi per l’Enogastronomia e l’Ospitalità Alberghiera (Italia) și Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială este mai vechi și vizează Restaurantul Social ASSOC, prin intermediul unor programe de educație și formare profesională în domeniu. Pe viitor, colaborarea va continua, mai ales că experiența recentă a fost una plăcută pentru ambele părți.
Evenimentul reflectat la TV:
DIGI 24 – click aici
PRO TV – click aici