Numeroasele întâmplări în care au fost victime ale discriminării le-au scăzut romilor din Cheud (județul Sălaj), dar și altora ca ei încrederea în ei. Puțini dintre ei s-au ambiționat să își depășească situația, să termine mai mult de opt clase sau să se certifice într-o meserie.
Aproape în egală măsură, romii au fost ori izolați, ori s-au izolat de comunitate, după cum au constatat reprezentanții Asociației ASSOC implicați în proiectele derulate prin Programul Operațional Capital Uman care au ca obiectiv reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome.
Sunt cazuri multiplicate în toată țara, iar pentru ca lucrurile să se schimbe în bine, la fel ca și mentalitățile noastre trebuie făcut ceva. Ne-am hotărât, așadar, să preluăm o părticică din jurnalul de proiect al colegei noastre Olimpia Zahan, care zilele trecute a trăit emoții chiar mai mari decât la propriile examene universitare în timpul testului de absolvire a cursului de competențe antreprenoriale pe care l-au susținut 11 romi din Cheud.
Proiectul „TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD – Servicii integrate pentru o viață demnă” care se derulează în satul Cheud, aparținător de comuna sălăjeană Năpradea, include și cursuri antreprenoriale pentru romii din zonă. Olimpia Zahan, care răspunde de această activitate, le-a fost alături învățăceilor, cu vârste de la 20 până la peste 60 de ani, pe tot parcursul cursului, astfel încât i-a prins de la etapa când niciunul habar n-avea de înțelesul cuvântului “antreprenor” până la momentul în care, copleșiți de emoții, își repetau pe genunchi materia de examen.
“Am avut emoții mai mari decât la examenele mele. I-am văzut repetând înainte să intre în fața comisiei de examinare. Au luat foarte în serios cursul și toți și-au făcut planuri de afaceri, așa cum li s-a cerut. Când au venit rezultatele de la examen a fost o ușurare nu doar penru ei, dar și pentru mine. M-am bucurat foarte mult, pentru că am avut nu doar prezență de 100%, ci și promovabilitate, iar într-o comunitate dezavantajată să vezi atât interes este ceva deosebit”, a spus Olimpia Zahan.
Romii din Cheud chiar își pun speranța că vor putea să fie propriii șefi, cei mai mulți fiind sătuli de sărăcia pe care au îndurat-o ani în șir atât pentru culoare pielii, cât și a situației economice a zonei în care s-au născut.
Proiectul pe care ASSOC îl derulează la Cheud a produs acele schimbări în bine pe care și le dorește toată lumea. În mai, prin intervenția Asociației, au fost create 30 de locuri de muncă în localitate, după ce un investitor maramureșean a deschis o secție de asamblare componente electrice, iar activitățile din proiect vor continua în același ritm în următorii doi ani și jumătate.