Zâmbete și energie le-au oferit tinerilor cu dizabilități din Centrul de Zi ASSOC și Centrul ”Pinochio” de la Cărbunari reprezentanții companiei Simba Invest, deveniți parteneri ai asociației noastre. Aceștia le-au făcut beneficiarilor din centre o donație dulce, constând în produse alimentare din brandul propriu Dainty.
Surpriza dulce de la început de săptămână a fost mai mult decât apreciată, pentru că, desi sunt trecuți de vârsta copilăriei, tinerii sunt mari amatori de deserturi. Prin urmare, îi asigurăm pe cei de la Simba Invest că au reușit să îi facă fericiți pe toți cei care au gustat din produsele lor, împărțite cu mult drag de Rodica Bârsoan, coordonator al Restaurantului Social ASSOC.
Compania de distribuție care a făcut donația către ASSOC este prezentă în 26 de județe ale României, inclusiv în Maramureș, iar în cei 22 de ani de activitate a ajuns să creeze o rețea de distribuție directă la nivel național.