ASSOC a primit, chiar de Sfântul Nicolae, un premiu valoros, care încununează sutele de ore de muncă ale colegilor din asociație. În 6 decembrie 2019, la Bruxelles, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor European Social Services Awards (ESSA), competiție care marchează excelența în domeniul serviciilor sociale. Echipa ASSOC a câștigat trofeul pentru Echipe de Excepție (Outstanding Team Award), concurând cu instituții și organizații reprezentantive din Malta, Spania, Lituania, Scoția și Bulgaria.
European Social Network, organismul internaţional care organizează concursul, are o activitate de 20 de ani și are ca scop crearea unei rețele de profesioniști din toată Europa, iar în acest an și-a propus să premieze instituțiile și asociațiile internaționale publice și private din domeniul social.
Asociația ASSOC a fost selectată pe lista finaliștilor la premiile pentru Servicii Sociale Europene 2019 – European Social Services Awards (ESSA) cu echipa proiectului „Traisarel Demno Anda Cheud – Servicii integrate pentru o viață demnă”, pe care asociația îl derulează la Cheud, în județul Sălaj. Până să ajungă în finală, ASSOC a depășit mai multe etape de departajare. Un juriu specializat a analizat rezultatele echipei, iar apoi publicul a fost votat online cea mai bună echipă.
Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Bruxelles, unde Asociația ASSOC a fost reprezentată de Magda Chelaru, expert în proiect, aceasta subliniind că pentru reușită au contat orele de muncă, experiența acumulată de echipă în cei 24 de ani de activitate, suportul partenerilor din proiect – Primăria Năpradea și Școala “Traian Crețu”, dar și încrederea reciprocă dintre practicienii implicați în activități și romii cărora li se adresează. Imaginile de la eveniment sunt disponibile în link https://www.flickr.com/photos/european_social_network/albums/72157712157422978
Proiectul „TRAISAREL DEMNO ANDA Cheud – Servicii integrate pentru o viață demnă” este despre o comunitate marginalizată din România, în care locuitorii, majoritari etnici romi, sunt ajutați de practicieni din mai multe domenii de activitate să-și dezvolte competențele ca să depășească stadiul de sărăcie și excluziune socială în care se află. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Capital Uman.
În acest sens, echipa a identificat nevoile comunității și a găsit soluții adaptate indivizilor și culturii etniei. Cei mai mulți dintre localnici au nevoie de educație pentru sănătate, părinții au nevoie de consiliere parentală, copiii au nevoie să se dezvolte armonios, unii adulți trebuie să își reia școala pentru ca să poată urma un curs de calificare și apoi să muncească calificat, alții trebuie să își întăbuleze casele ori să își pună ordine în acte, să își găsească un loc de muncă sau să obțină sprijin ca să își deschidă o afacere pe meseria care a învățat-o de la bunici, dar, mai ales, să devină oameni respectați în comunitate și nu numai, apreciați pentru munca și tradițiile lor.
Premiile pentru servicii sociale europene sunt organizate de Rețeaua Socială Europeană (ESN) pentru a recunoaște excelența în serviciile sociale, punând în evidență abordările de succes și munca extraordinară în curs de desfășurare de către cei care gestionează, planifică și furnizează servicii sociale publice în toată Europa. Lista câștigătorilor poate fi vizualizată în link https://essa-eu.org/winners-2/
European Social Services Awards 2019 from European Social Network on Vimeo.