Asistenții sociali, și ei în prima linie pe durata crizei. În aceste zile, e nevoie mai mult ca oricând de servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor și comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate. Viața multor oameni a fost afectată, direct sau indirect, de pandemia de COVID-19, iar în aceste momente grele așteaptă ajutor.
Pe lângă măsurile economice, statul trebuie să intervină și cu măsuri de protecție socială, mai ales că societatea este deja bulversată de criza coronavirusului, iar incertitudinea a început să le afecteze deciziile.
ASSOC, prin asistenții sociali dar și prin psihologii și ceilalți specialiști pe care îi are, aplică deja instrumente de lucru specifice crizei, acționând în comunitățile vulnerabile în care desfășoară proiecte sau are activități. Membrii asociației au în vedere familiile sărace, copiii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii neajutorați, printre cei mai expusși riscurilor. Aceste persoane sau grupuri, pe o perioadă de timp mai scurtă sau mai îndelungată, riscă să nu mai poată duce o viață demnă fără ajutor economic și suport fizic, moral și social.
ASSOC atrage atenția că aceste categorii vulnerabile au nevoie de ajutor acum, nu după ce trece criza.
Despre modalitățile de intervenție și planul de măsuri va discuta astăzi, 20 martie 2020, începând cu ora 19.00, la Televiziunea TL+ Maramureș, președintele Asociației ASSOC, Florian Sălăjeanu.
În contextul crizei actuale, realizatoarea emisiunii, Mica Șvab, dorește să pună în dezbatere problemele cu care vă confruntați și să vă asculte părerile. Numărul de telefon la care puteți suna în timpul emisiunii este: 0362 419 991.