Luna septemmbrie 2020 a fost marcată de o etapă importantă în proiectul „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitate” (ID 130443), dedicat persoanelor cu handicap aflate în ocrotirea statului.

O echipă de experți în asistență socială le-a făcut o vizită adulților cu dizabilități care locuiesc la momentul actual în centrul instituționalizat din cadrul cadrul CRRPH Sighetu Marmației. Scopul vizitei a fost acela de a-i pregăti pentru tranziția în locuințele maxim protejate pregătite de ASSOC.

Trecerea de la viața în centre instituționalizate la una independentă nu este deloc lină. Consilierea individuală și de grup, activitățile recreative și de socializare sunt imperios necesare pentru ca transferul să reușească. Prin intermediul acestor acțiuni, echipa de proiect urmărește incluziunea socială, profesională și culturală. Șansele de a participa activ la viața comintății poate crește considerabil odată cu dobândirea unui grad considerabil de autonomie.

Ținând cont că locurile în locuințele maxim protejate se vor crea treptat, s-a dedicat mare parte din timp analizei de caz. Etapa actuală de evaluare și propunerea de admitere în aceste locuințe a fost inițiată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, partener al ASSOC în cadrul proiectului „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitate”.