Ce presupune incluziunea socială a persoanelor care fac parte din grupuri defavorizate? Pe scurt: accesul la o viață cât se poate de apropiată de cea a majorității.
Din păcate, lucrurile nu merg chiar atât de ușor când vorbim despre persoanele cu dizabilități. Viața lor reprezintă o luptă constantă cu deficiențele pe care le au și care îi împiedică să ducă la bun sfărșit activitățile de zi cu zi fără ajutorul cuiva.
Proiectul „Tranziția spre servicii sociale în comunitate” (POCU/462/4/15/127949) urmărește asigurarea unui proces de integrare în societate a celor care până acum și-au petrecut viața departe de societate și activitățile la care majoritatea oamenilor au acces fără impedimente. Se dorește ca, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială Maramureș, să se asigure implementarea măsurilor incluse în Strategia Națională dedicată persoanelor cu dizabilități în zona Maramureșului.
Proiectul este complementar cu PIN 2018 și va asigura complementaritatea pentru apelurile urmatoare cu POR/PNDR. Mai important însă este faptul că echipa de proiect se va ocupa ca 20 de persoane cu dizabilități din Centrul de Recuperare de la Sighetu Marmației să primească asistență si suport din partea specialiștilor, care să le consilieze și pregătească în vederea tranziției către locuințele protejate.
Rezidenții cu dizabilități de la Sighet urmează să fie transferați în locuințe maxim protejate. În acest sens, prin proiect, se va licenția un serviciu de asistență și suport, iar locuințele create pentru aceștia, de asemenea, vor fi licențiate. Locuințele pregătite pentru grupul menționat vor fi amplasate în comunități primitoare, pentru a crea un cadru cât mai benefic pentru integrarea acestora.