Provocările au fost multiple, dar și satisfacțiile, pe măsură la finalizarea a două dintre proiectele cele mai complexe derulate de ASSOC în ultimii ani: “Tranziția spre servicii sociale în comunitate” și „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitate”.
Echipa asociației noastre și-a propus, din dorința de a contribui la procesul de dezinstituționalizare în sistemul de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, să contribuie cu experiența proprie la această reformă. La finalul anului 2023, după mai bine de 2 ani de la momentul inițierii proiectelor, rezultatele sunt dintre cele mai bune și cea mai bună dovadă o reprezintă starea de bine a beneficiarilor.
Proiectul „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitate” a fost manageriat de Raluca Tămășan, care la finalul proiectului a recunoscut că, deși nu deține acest statut, s-a simțit ca un adevărat asistent social pe toată durata activităților, implicându-se direct în cele mai multe dintre ele. “Până la urmă, scopul nostrum, al echipei de proiect, a fost Acela de a crea toate condițiile pentru ca persoanele cu dizabilități să se simtă ca într-o familie. E de reținut că mulți dintre beneficiari au locuit doar în instituții ale statului, unde, din cauza numărul mare de beneficiari, nu au putut beneficia de o îngrijire personalizată, iar aici nu mă refer la cea medicală, ci la cea prin care să se răspundă nevoii de afecțiune și de atenție de care au nevoie li persoanele cu dizabilități psihice”, a menționat Raluca Tămășan.
Cele două proiecte au adus nenumărate premiere, atât în sistemul de protecție, cât și pentru beneficiarii acestuia. Acestea au presupus înființarea unui complex de locuințe maxim protejate pentru 40 de persoane adulte cu dizabilități, care locuiseră până atunci doar în centre de tip vechi.
Persoanele cu dizabilități au fost mutate în complexul de tip LMP (Locuințe Maxim Protejate) situate pe strada Salciei, în localitatea Groși. Complexul este unic la nivelul județului, iar din momentul mutării primilor rezidenți și până acum, a început un amplu process de incluziune în comunitate.
Pe lângă acomodarea la un nou mediu, persoanele cu dizabiliăți au fost învățatate să facă pași spre o viață independentă. Echipe specializate de îngrijitori, asistenți sociali și medicali, precum și psihologi se ocupă de integrarea lor, dar și de sănătatea lor. De exemplu, beneficiarii au primit tratament stomatologic și balnear, dar au mers și la shopping sau în excursie pe mai multe zile. S-au făcut eforturi uriașe, iar munca a fost non-stop în complexul de locuințe de la Groși, pentru că până la integrarea lor în comunitate și dezinstituționalizare mai sunt necesare multe etape. Începutul a fost însă făcut, iar ASSOC a mai bifat o reușită în ce privește apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Proiectele “Tranziția spre servicii sociale în comunitate” și „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitate” pe care ASSOC le-a derulat în parteneriat cu DGASPC Maramureș privesc dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități din marile centre de ocrotire de tip vechi. De asemenea, o importantă contribuție la reușită a avut și Consiliul Județean Maramureș.
Proiect: „Furnizarea de servicii sociale integrate in comunitate”
Cod MySmis: ID 130443
Durată: 25/03/2020 – 28/12/2023
Lider: Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC
Parteneri: Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Maramures
Valoare proiect: 7.140.022,99 lei
Valoare cofinanțare UE: 7.137.491,60 lei