Luna iulie a fost una deosebită pentru persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor ASSOC.
Acestea au beneficiat de vizita și sprijinul a 7 voluntari din Spania și Slovenia (Fundația Promovarea Valorilor Sociale și a Culturii, filiala Madrid ).
Împreună au desfășurat activități de igienizare a locuințelor, activități recreative și de schimb cultural prin cântec, dar mai mult decât atât, aceste vizite au avut meritul de a aduce un zâmbet pe chipul și în sufletul beneficiarilor Cantinei Sociale ASSOC.
Interesul manifestat de către acești tineri pentru persoane pe care nu le-au cunoscut până acum și implicarea lor în activități menite să scoată din izolare aceste persoane reprezintă pentru noi un adevărat model de voluntariat.
Ne dorim ca anul viitor să continuăm acest tip de activități, atât cu voluntarii care au participat deja la programele noastre, care și-au manifestat dorința de a ni se alătura și pe viitor, cât și cu noi voluntari.