O comunitate este mai mult decât o aşezare umană, o înşiruire de case sau un grup de indivizi. E un spirit care trăieşte, indiferent dacă oamenii vin şi pleacă, se nasc si mor, spune Emilia Coza, cadru didactic la Remetea Chioarului.
Profesoara este și coordonatoarea activităților din proiectul “Școala Comunităţii Remetea Chioarului”, implementat de Asociaţia ASSOC (cod 108161) cofinanțat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Împreună cu colegii din proiect, Emilia Coza și-a propus, ca pe lângă obiectivul general, să conştientizeze părinţii şi copiii din Remetea Chioarului că sunt păstrătorii unui tezaur spiritual pe care n-au voie să-l risipească.
Și-n luna martie, dar și în aprilie, în contextul sărbătoririi zilei maghiarilor (15 martie) şi a romilor (8 aprilie), în comunitate s-au organizat acțiuni pentru cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor diferitelor etnii.
Coordonatorul activităţilor din proiect, profesoara Emilia Coza, crede în puterea omenilor de a schimba destine şi mentalităţi, tocmai de aceea a văzut proiectul ASSOC ca pe o provocare. Mărturia ei emoționantă despre comunitatea din Remetea Chioarului și modul în care s-au schimbat oamenii în ultimul deceniu este valabilă pentru oricare dintre localitățile maramureșene și vă invităm să o parcurgeți, pentru că este și apelul unui dascăl pentru salvarea comunităților rurale.
“Eu nu sunt din Remetea Chioarului, însă am poposit aici, la catedră, de mai bine de 10 ani şi copiii acestei comunităţi mi-au dăruit cele mai frumoase realizări ale vieţii mele profesionale. Sunt sigură ca această etapă a vieţii mele a fost atât de fructuoasă şi, poate irepetabilă, deoarece s-au întâlnit naivitatea şi puterea unui cadru didactic tânăr cu talentele, creativitatea şi încrederea unor copii speciali. Sunt mulţi copii care ne-au făcut mândri, care ne-au dovedit ca mediul de origine rural nu mai e, de mult, un obstacol în a-ţi realiza obiectivele, oricât de măreţe ar fi. Cândva, aş vrea să-i adun pe toţi cei care au trecut prin aceasta școală și s-au realizat în atâtea domenii, să ne amintească ce înseamnă să crezi în tine şi în cei din jurul tău. Că parcă am uitat.
Mă doare să văd că azi, din ce in ce mai puţini cred în puterea lor de a crea spiritul unei comunităţi. Că renunţă prea uşor la ei înşişi, la trecutul şi viitorul lor. Că îşi abandonează şcoala din satul natal, care nu i-a făcut de ruşine, ci le-a fost temelie pentru tot ce au clădit. Am mai spus asta şi o cred cu adevărat: viitorul unei comunităţi stă în copiii pe care şi-i creşte. O comunitate trăieşte şi respiră prin şcoala ei. Iar o şcoală care nu mai e mândria comunităţii devine o şcoală uşor de abandonat. Toţi marii învăţaţi ai vremilor au pornit de la şcoala din satul lor natal.
Aş vrea ca tuturor să ne pese mai mult. Aş vrea ca părinţii să se unească şi să nu-şi abandoneze şcoala din satul lor natal. Să înţeleagă că şcoala şi comunitatea nu sunt două lumi separate şi ca dacă s-au născut sub aceeaşi bucată de cer, trebuie să împartă aceeaşi bucată de pământ, să împartă un destin comun, să-şi creeze un viitor împreună, indiferent de etnie, religie, poziţie socială. Şi dacă nu le place cum arată prezentul, să se lupte uniţi, nu singuri, pentru un viitor frumos al lor, al copiilor lor, al locului în care trăiesc. Dovadă de curaj nu e să pleci, ci să rămâi şi să fii părtaş la schimbare. Eu cred că e o datorie să ne păstrăm valorile autentice, să schimbăm destine în jurul nostru şi mentalitaţi. Proiectul acesta îşi asumă să pună o cărămida importantă la ce va însemna viitorul acestei comunităţi, să aprindă o scânteie care aş vrea să se transforme într-o flacără.”
