Asociația ASSOC a fost selectată pe lista finaliștilor la premiile pentru Servicii Sociale Europene 2019 – European Social Services Awards (ESSA), competiție care reunește organizații internaționale publice și private din domeniul social.
ASSOC concurează pentru titlul categoriei “Echipe de excepție”, alături de practicieni din Malta, Lituania, Spania, Marea Britanie și Bulgaria, iar echipa nominalizată este cea a proiectului „TRAISAREL DEMNO ANDA Cheud – Servicii integrate pentru o viață demnă”, pe care asociația îl derulează la Cheud, în județul Sălaj.
Până să ajungă în finală, ASSOC a depășit mai multe etape, iar acum se află în fața ultimei provocări aceea de aduna cât mai multe voturi din partea publicului până la ceremonia finală care are loc la Bruxelles, în 6 decembrie 2019. După ce un juriu specializat a selectat echipa proiectului în finala ESSA 2019, acum are loc votarea, fiecare organizație și instituție finalistă trebuind să adune cât mai mulți susținători.
Până în acest moment, ASSOC a reușit să le arate europenilor ce echipă minunată are, iar cei care vor să întărească aceast lucru o pot face votând aici: https://essa-eu.org/vote/
?Vote now / Categoria Oustanding Team / Social Work Professional Association, Romania
Proiectul „TRAISAREL DEMNO ANDA Cheud – Servicii integrate pentru o viață demnă”, pe care ASSOC îl derulează la Cheud, este despre o comunitate marginalizată din România, în care locuitorii, majoritari etnici romi, sunt ajutați de practicieni din mai multe domenii de activitate să-și dezvolte competențele ca să depășească stadiul de sărăcie și excluziune socială în care se află.
În acest sens, echipa a identificat nevoile comunității și a găsit soluții adaptate indivizilor și culturii etniei. Cei mai mulți dintre localnici au nevoie de educație pentru sănătate, părinții au nevoie de consiliere parentală, copiii au nevoie să se dezvolte armonios, unii adulți trebuie să își reia școala pentru ca să poată urma un curs de calificare și apoi să muncească calificat, alții trebuie să își întăbuleze casele ori să își pună ordine în acte, să își găsească un loc de muncă sau să obțină sprijin ca să își deschidă o afacere pe meseria care a învățat-o de la bunici, dar, mai ales, să devină oameni respectați în comunitate și nu numai, apreciați pentru munca și tradițiile lor.
Proiectul a fost menționat și în presa națioanlă, care a publicat un articol pe larg despre activitățile pe care ASSOC le derulează în Cheud. Cotidianul Jurnalul Național a publicat marți, 26 noiembrie, un articol despre ASSOC și proiectul „TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD”. Jurnalista Diana Scarlat a scris în articolul cu titlul “Creatorii de «joburi» în zone defavorizate” despre modul în care i s-a dat o șansă unei localități și comunități defavorizate.
Reacții pozitive sunt și din comunitate. De exemplu, Andrei Sandu, într-un comentariu pe Facebook, a scris: “Spun de foarte mult timp că și la noi se pot face lucruri. Adunați undeva la o școală, după orele de curs, oameni din diverse domenii sunt aduși să le vorbească, medici să le explice despre contracepție și sarcină (în special celor care nu sunt capabili să își crească singuri copiii și îi scot la cerșit). Manageri de firmă să le explice cum să își facă un CV. Cum să se pună în valoare. Cum să se prezinte la interviuri ca să obțină un loc de munca mai bun decât cel de „cărăuș” . Un politist care să le explice pe înțelesul lor ce drepturi au. Ce nu au voie să facă și care sunt consecințele. Diverse alte persoane cu competențe care să-i ajute să se reconvertească profesional. Să fie competitivi în ceva și să primească o șansă. Dar ne lovim de 3 probleme – indolenta cruntă a instituțiilor de stat. Cumetrii. Nepotisme. Oameni cu motto-ul timpul trece, leafa merge, noi cu drag plimbăm hârtii. A doua problemă – nici cei defavorizați nu prea vor. Îmi imaginez că e foarte dificil să-i aduni atatea ore într-o sală și să îi ții atenți la ceea ce ai să le transmiți, fără să auzi celebra expresie „da’ ce ne dă?”. A treia problemă sunt proștii care se uită la asemenea initiațive și te fac „hitlerist”… Că atât îi duce pe ei capul.”
Proiectul este implementat printr-un parteneriat între Asociația ASSOC, coordonatorul proiectului, Primăria Năpradea și Școala Gimnazială “Traian Crețu” Năpradea, în calitate de parteneri, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Capital Uman.
Premiile pentru servicii sociale europene sunt organizate de Rețeaua Socială Europeană (ESN) pentru a recunoaște excelența în serviciile sociale, punând în evidență abordările de succes și munca extraordinară în curs de desfășurare de către cei care gestionează, planifică și furnizează servicii sociale publice în toată Europa.