Fiecare sat poate deveni un exemplu de prosperitate, iar fiecare întreprindere socială poate fi un motor de schimbare!

ASSOC a lansat mai multe provocări spre antreprenorii din zonele rurale, iar una dintre acestea este proiectul „Sprijin pentru comunitatea rurală prin economie socială”, lansat de organizație cu scopul încurajării economiei sociale.

Considerat o șansă a satului maramureșean, dar și a altora aflate în Regiunea Nord-Vest, proiectul se adresează unui număr de 131 de antreprenori, care sunt interesați să lucreze împreună cu ASSOC pentru a transforma zonele rurale într-un model de succes și solidaritate.

„Zonele rurale au un potențial imens, dar, din păcate, acest potențial rămâne deseori neexploatat. Dacă ne dorim comunități puternice, prospere și sustenabile, este esențial să investim în dezvoltarea rurală și să încurajăm antreprenoriatul social în aceste regiuni, pentru că astfel contribuim la combaterea sărăciei și reducerea disparităților economice. Investițiile în antreprenoriatul social generează locuri de muncă și sprijină persoanele vulnerabile din mediul rural, contribuind la creșterea nivelului de trai”, a declarat managerul proiectului, Mihaela Leș.

Obiectivul proiectului constă în implicarea a 131 de participanți din localități rurale aflate în județele Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Cluj și Bihor și de a-i sprijini pentru înființarea de întreprinderi sociale. În total, se vor finanța 34 de întreprinderi sociale nou create, activitate care va avea ca efect creșterea nivelului de incluziune socială, îmbunătățirea accesului pe piața muncii, reducerea sărăciei și dezvoltarea domeniului economiei sociale.

Proiectele de economie socială inițiate de ASSOC începând cu toamna anului 2024 au ca scop sprijinirea financiară a persoanelor cu inițiativă care vor să își creeze propriile întreprinderi sociale.

Șapte proiecte ale ASSOC vor crea, în următorii trei ani, oportunități economice care să sprijine inițiativele antreprenoriale din regiunea Nord-Vest. Toate au la bază conceptul de economie socială, un domeniu pe care asociația îl promovează de peste un deceniu și în a cărui dezvoltare s-au investit resurse financiare și umane importante din partea echipei ASSOC.

Proiectul oferă acces și la alte activități, inclusiv la cursul de antreprenor in economia socială, iar cei interesați pot trimite email la assoc@assoc.ro, în care să își anunțe intenția de participare și datele de contact.

#SansaSatului
“Sprijin pentru comunitatea rurală prin economie socială”
Cod proiect: 312242

Cod apel: PIDS/83/PIDS_P3/OP4/ESO4.1/PIDS_A12
Coordonator proiect: Asociația ASSOC
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027
Valoare totală proiect: 14.888.381,54 lei lei
Valoarea cofinanţării UE: 12.655.124,31 lei
Durată: 01.10.2024-31.03.2027
PROGRAMUL INCLUZIUNE ȘI DEMNITATE SOCIALĂ 2021-2027
Apel: Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural – Regiuni mai putin dezvoltate
Obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale
Prioritate: P03. Protejarea dreptului la demnitate socială
Operațiune: Acțiunea 3.2 Economie socială în mediul rural (FSE+)

Consultă comunicatul de presă pentru lansarea proiectului – deschide documentul