Tinerii cu dizabilități din Centrul Rezidențial “Pinochio” au avut parte de un Crăciun anticipat și s-au bucurat ca în copilărie când au deschis pachetele cu cadouri aduse la Cărbunari de voluntarii unei organizații caritabile germane.
Nemții au stârnit bucuria tinerilor din centru, care, în primul rând, au ținut să-și completeze colecțiile de jucării din pluș, iar apoi s-au dat pe bicicletele primate în dar și i-au provocat pe oaspeții lor la o partidă de ping-pong.
Reprezentanți din Asociația Christlicher Hilfsverein Hoffnungsfunken e.v din Germania au ajuns la Cărbunari prin intermediul unei vechi colaboratoare a Asociației ASSOC, Eva Akkermann, care și cu alte ocazii a inițiat acțiuni caritabile în beneficiul tinerilor cu dizabilități îngrijiți de ASSOC. Organizația germană a donat centrului rezidențial biciclete, încălțăminte, lenjerii de pat și saci de plapume, dar și o mașină de spălat, care va ușura și mai mult activitatea gospodărească a tinerilor.
Voluntarii nemți au venit personal la Cărbunari și s-au bucurat să îi cunoască pe guralivul Gheorghiță, pe Norbi și pe Florentina, dar și pe ceilalți tineri din centru. ASSOC a deschis centrul de reabilitare şi dezvoltare pentru persoane cu dizabilităţi în aprilie. Acesta este primul proiect de acest tip în regiunea Maramureş, iar la nivel naţional există doar câteva proiecte similare, care operează printr-un program personalizat dezvoltat în urma studierii nevoilor individului.
Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Maramureş prin D.G.A.S.P.C. și funcționează într-un spațiu donat de Biserica Nouapostolică România.
În casa sunt 14 persoane cu vârsta între 20-36 ani care provin din sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu handicap. Aici, ASSOC prestează acţiuni prin care urmăreşte integrarea beneficiarilor în societate atât prin învăţarea de către aceştia a unor deprinderi de viaţă, cât şi prin facilitarea găsirii unor ocupaţii pe măsura potenţialului lor.