În bucătăria ASSOC se lucrează intens la rețetele unor preparate noi, dulci și savuroase. Primele probe s-au făcut deja, iar rezultatul a fost delicios și a stârnit pofta tuturor celor care au avut ocazia să le vadă. Și, pentru că nu putem păstra doar pentru noi surpriza pe care o pregătesc colegii din Restaurantul Social ASSOC, am decis să le dezvăluim secretul.
Se spune că imaginea face cât o mie de cuvinte, dar, totuși, o fotografie nu poate surprinde nici gustul și nici mirosul preparatelor culinare. Așadar, adăugăm detalii esențiale despre activitățile recente din laboratorul de cofetărie al Restaurantului Social ASSOC.
Foarte curând, se vor prelua comenzi pentru deserturile delicioase pe care colega noastră Mariana Rus le-a preparat sub coordonarea unui specialist gastronom pentru a se familiariza cu rețetele. A fost o demonstrație de gust și culoare în care colega noastră a lucrat alături de Bogdan Stoica, tehnolog inginer în industria alimentară.
Deserturile care vor figura în meniul restaurantului sunt preparate cu ingrediente naturale. De exemplu, pentru Sweet Cherry se utilizează ciocolată naturală 72%, unt de cacao, umplutura este cu vișine și stracciatella, iar gelatina este, de fapt, pectină obținută din fructe. Pe lista cu bunătăți dulci au mai figurat Caramelata, Sweet Chease, dar și o gustoasă șarlotă cu iaurt și zmeură.