Membrii echipelor din ASSOC implicate în activitățile destinate refugiaților din Ucraina s-au întâlnit, ieri, cu oficiali ai Guvernului României, prezentându-le serviciile oferite prin asociație dar și soluțiile găsite în beneficiul mamelor și copiilor ajunși în Maramureș.
Secretarul de stat în Ministerul Familiei, Anca Hendea, și prefectul Maramureșului, Rudolf Stauder, au discutat cu mame și copii cazați la Mănăstirea “Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației. Ucrainenii provin din Harkov, Severodonetsk-Lugansk, Kiev și Odesa, iar lor și altor șase familii găzduite de persoane fizice din Sighet, colegii din proiectul „Maramureș for Ukraine” le oferă sprijin și îi împlică în activități sociale în cadrul centrului Madre Colomba.
Cei doi oficiali guvernamentali au parcurs și traseul unui refugiat prin Blue Dot, unde activitatea continuă atât în vamă, cât și cu echipe mobile care se deplasează prin Maramureș ca să discute cu refugiații stabiliți temporar în localitățile județului, să le oferă asistență și consiliere, dar și să răspundă nevoilor acestora atunci când aceștia au probleme.
De asemenea, reprezentanții inițiativei bilaterale “Protect, Support, Empower, Human Trafficking Victims in Romania – PSEV”, pe care ASSOC a lansat-o în beneficiul ucrainenilor, au informat autoritățile despre pericolele care îi amenință pe cei care trec granița din Ucraina și cum pot fi ajutați.
Întâlnirea inițială cu secretarul de stat și prefectul județului a avut loc la BlueDot Sighet pentru a se discuta concret despre fluxul de lucru și provocările cu care se confruntă cei care interacționează zi de zi cu persoanele strămutate de cetățenie ucraineană.
Discuția a continuat la Kis Pipa, unde ASSOC are un punct de intervenție, iar în cadrul acestei întâlniri s-a detaliat ajutorul ce se poate oferi persoanelor în risc. În cazul unor sesizări de orice fel, identificarea directă a unui caz de posibilă victimă sau chiar a unei victime a traficului de persoane, echipa PSEV face redirecționări către asistență medicală de specialitate, asistență socială, consiliere psihologică, juridică și orice alt tip de ajutor necesar.