Locul școlii în comunitate, mai ales în timpul pandemiei COVID-19, s-a dovedit vital, iar importanța dascălului, de netăgăduit. Criza sanitară a scos în evidență nu doar nevoia de educație, ci și a mersului fizic la școală. Prezența copilului într-o sală de clasă, chiar și la grădiniță, este necesară chiar și în condițiile date, mai ales în comunitățile mărginașe, unde accesul la tehnologie este un vis, la fel ca și apa curentă sau canalizarea.
Echipa proiectului “Școala Comunităţii Remetea Chioarului”, derulat de Asociaţia ASSOC în parteneriat cu administrația comunei Remetea Chioarului, a desfășurat toate activitățile cu gândul la copiii care n-au posibilități materiale și care riscă oricând să abandoneze școala. Specialiștii din ASSOC şi-a asumat, pe lângă derularea activităţilor educative şi psiho-sociale, intervenţii asupra spaţiilor în care învaţă preşcolarii şi şcolarii din comuna Remetea Chioarului.
De multe ori, ambientul şcolar, dotările, materialele didactice, un mediu adecvat studiului şi socializării pot contribui la bunăstarea socială, emoţională şi cognitivă a elevilor. Un spaţiu plăcut acoperă necesităţile de bază ale învăţării și creează o atmosferă şcolară prietenoasă. Pornind de la această nevoie, şcolile şi grădiniţele din comună au fost dotate prin acest proiect cu materiale didactice, mobilier şcolar, echipamente IT (computere desktop, notebook-uri, multifuncţionale, videoproiectoare) care să ofere condiţii mai bune pentru studiu.
Prin cofinanțarea comunei Remetea Chioarului, s-au realizat lucrări de reabilitare şi modernizare. Clădirea grădiniţei din Posta are astfel acoperiș nou și spații , cea a Școlii Gimnaziale Remetea Chioarului a fost reabilitată și izolată termic, iar faţada a fost refăcută.
Toate aceste investiţii reprezintă pentru comunitatea din Remetea Chioarului o modalitate de egalizare a şanselor şcolare, prin crearea unui mediu educaţional stimulativ. Elevii au parte de clădiri frumoase, îngrijite, de resurse educaţionale adecvate, de un mediu şcolar sigur, care le satisface necesitătile specifice.
Rămâne doar ca aceste clădiri să capete viaţă împrumutând din energia copiilor care învaţă aici, iar comunitatea să se bucure mult timp de aceste spaţii valoroase.