Ne face mare plăcere să împărtășim povești despre oamenii pe care îi întâlnim în activitățile noastre, să le facem cunoscute poveștile de viață și să îi ajutăm astfel și pe alții.
În acest mod reușim să aducem în atenție oameni speciali din diferite comunități și să arătăm cât de important este să nu tratăm cu superficialitate și să avem prejudecăți față de un grup sau altul.
Astăzi vă facem cunoștință cu Mimi, o tânără de etnie romă care face parte dintr-o comunitate marginalizată, unde oamenii au nevoie de ajutor material, dar mai ales de îndrumare.
Colegii din echipa proiectului “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate”, adresat comunității vulnerabile din Baia Sprie, au cunoscut-o și au fost impresionați de ambiția ei, așa că ne-am decis să îi spunem povestea ca exemplu pozitiv.
Simina Varga – Mimi, cum o știe lumea, are 30 de ani și este căsătorită cu Andrei, care este român. Împreună au un băiat de 13 ani, Samir, elev în clasa a VI a la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” din Tăuții de Sus, un copil cu rezultate excepționale la școală, premiant în fiecare an. Locuiesc împreună cu mama Siminei, Simona Varga în vârstă de 50 de ani, o femeie deosebită care are mereu ușa deschisă atât pentru membri comunității, cât și pentru cei din afara ei.
Mimi spune că a fost plăcut impresionată de echipa de proiect, despre care o părere foarte bună. Mimi și mama ei Simona, au beneficiat de 3 măsuri din cele 4, formare și ocupare, asistență socială și nediscriminare, unde au fost promotori în comunitate, încurajând participarea tuturor membrilor, indiferent de etnie, la activități prin propriul exemplu.
Încă de la începutul proiectului „Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate”, pe strada Gordanului, unde locuiește Mimi, membrii echipei au fost primiți cu căldură și chiar au fost sprijiniți.
Membrii comunității s-au convins pe parcursul derulării activităților cât de important este ajutorul primit, iar rând pe rând s-au mobilizat reciproc și n-a mai contat etnia sau altceva, iar strada care desparte casele romilor de ale românilor a fost una pentru toți.
Mimi spune că a fost plăcut impresionată de echipa de proiect, despre care o părere foarte bună, iar de când colegii din ASSOC au ajuns la Tăuții de Sus, pe lângă serviciile de asistență socială primite, au fost cooptate în activități de formare și ocupare profesională, uletrior încurajând participarea și a altor vecini.
Cel mai mult i-au plăcut acțiunile culturale cu elevii de la școala din localitate. A înființat trupa de dans tradițional „Speranțe rome”, cu care a participat la Zilele orașului Baia Sprie, în 13 august 2022, obținând astfel prima diploma de participare cu copiii și tinerii din comunitate.
Mimi își dorește ca tot ce a realizat să devină o mândrie pentru comunitatea ei, iar tinerii să ducă mai departe ce are mai frumos etnia romă.
Mimi își dorește ca tot ce a realizat să devină o mândrie pentru comunitatea ei, iar tinerii să ducă mai departe ce are mai frumos comunitatea roma.
În cadrul proiectului “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate” încercăm să oferim o nouă șansă. Principalele obiective ale echipei ASSOC sunt creșterea gradului de incluziune socială, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare prin dezvoltarea și consolidarea măsurilor integrate în serviciile sociale, prin intervenții specifice în domeniul educației, ocupării în muncă, informării și consilierii, precum și promovării multiculturalismului sunt câteva dintre obiectivele echipei de proiect.
#proiect #ASSOC #POCU #ID139979