Grijile zilnice îi copleșesc pe romii din Remetea Chioarului, iar copiii lor de multe ori sunt privați de afecțiunea părintească de care au nevoie.
Din păcate, sunt frecvente situațiile în care micuții proveniți din comunitatea de romi din comuna maramureșeană se comportă ca niște oameni mari, fiind obișnuiți să trăiască în sărăcie și izolare. Tocmai pentru ca situația să nu mai continue așa, specialiștii ASSOC au gândit un program special în cadrul proiectului „Școala comunității Remetea Chioarului”, a cărui lansare a avut loc în luna noiembrie.
ASSOC, în parteneriat cu comuna Remetea Chioarului, a inițiat programul de intervenții extracuriculare dedicat micuților de până în 5 ani, în el fiind cupriniși copii antepreșcolarii și preșcolarii din Remetea Chioarului, Remecioara, Posta, Săpâia, Berchez și Berchezoaia.
Un program similar, de tip „Școală după școală” a fost lansat și pentru elevi. Ca primă măsură, specialiștii din proiect au derulat activități de dezvoltare emoțională, menite să crească participarea la învățământul preșcolar și școlar. Asistenții sociali și psihologii au încercat să le insufle micuților sentimentul de grijă și iubire, de care aceștia sunt privați ca urmare a situației din familiile lor. Strângerile de mână și gesturile de afecțiune împărtășite de copii au arătat câtă nevoie de dragoste există în comunitatea lor.
Implementarea programelor integrate “Grădinița prietenoasă” și “Școala prietenoasă” urmărește aplicarea unor intervenții de natură să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunității și asigurarea de servicii sociale și psihologice de calitate, alături de cele educaționale.
Programele se derulează în cadrul proiectului „Școala comunității Remetea Chioarului” (ID 108161), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, axa prioritară 6 – Educație și competențe și vizează contribuția la atingerea obiectivelor specifice 6.2: Creșterea participării la învățământul ante-preșcolar și preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul rural și 6.3 Reducerea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității roma și elevii din mediul rural/ comunitățile dezavantajate socio-economic.