Cu multe provocări s-a confruntat echipa proiectului “Integrarea durabilă persoanelor refugiate din Ucraina” , finanțat de United Way Romania și care s-a desfășurat în perioada 01.12.2023-29.02.2024 în ajutorul persoanelor fugite din calea războiului din țara vecină. La finalul proiectului, n-au lipsit însă rezultatele, iar satisfacțiile au existat și ele atât din partea celor care au coordonat activitățile, cât și a celor care au beneficiat de ele.
“Integrarea durabilă persoanelor refugiate din Ucraina” a fost nu doar un proiect al ASSOC, dar și un obiectiv al echipei implicate în activitățile derulate la nivelul municipiului Baia Mare. Pe durata celor trei luni, s-au oferit servicii de asistență socială, informare și consiliere antreprenorială și, în vederea ocupării, acces la formare profesională și cursuri de dezvoltare a competențelor, precum și facilitarea accesului la piața muncii prin servicii de mediere.
Din totalul celor 60 beneficiari informați și consiliați în vederea obținerii documentelor necesare angajării/beneficiilor sociale reglementate, dar și cărora li s-a asigurat orientare profesională, două grupe de câte 15, respectiv 16 persoane au beneficiat de cursuri de educație financiară, respectiv educație antreprenorială.
De asemenea, pentru cei interesați s-au organizat sesiuni de consiliere individuală și/ sau de grup, dar au avut loc și întâlniri care să faciliteze integrarea pe piața muncii a persoanelor refugiate, 8 potențiali angajatori manifestând interes pentru recrutarea de angajați din Ucraina. Acțiunile au fost de succes, pentru că 10 dintre refugiați au fost angajați, pentru ei fiind oferite și ședințe de consiliere pentru o ct mai bună adaptare la locul de muncă.
Intervențiile oferite de echipa de proiect au constat și într-un ajutor material, pentru că refugiaților, ținând cont de problemele pe care le întâmpină, li s-a distribuit un pachet cu produse alimentare neperisabile de bază.