Activităţile proiectului “Scoala Comunitatii Remetea Chioarului” se diversifică lună de lună, căci curiozitatea şi spiritul de explorare a micuţilor din grădiniţă și școală sunt nesecate.
În februarie, profitând şi de scurta vacanţă, mulţi dintre copii au vizita gospodării tradiționale din zona Chioar şi mici ateliere de lucru săteşti. Totodată, aceștia au fost stimulați să ofere modele de civism, prin implicarea în activităţi de ecologizare a comunei.
În interiorul unităților de învățământ, micuții au umplut clasele și holurile cu “exponate” lucrate cu pasiune: “vulcani” din carton, măşti , reconstituiri ale diferitelor obiective turistice, lucrări plastice ori mărţişoare din fel şi fel de materiale. Chiar și micile imperfecțiuni ale lucrărilor pot fi trecute cu vedere, ținând cont de implicarea în aceste proiecte personale sau de grup.
Specialiștii ASSOC implicați în proiect au dorit ca prin acest gen de activități să creeze oportunităţi de socializare între copii de etniii diferite din Remetea Chioarului și astfel să le dezvolte spiritul de toleranţă și să le reducă din prejudecăţi, multe induse de adulți. Participarea la modulele de consiliere şi dezvoltare a emoţiilor au avut și ele rostul lor în perioada scursă de la lansarea proiectului.
În comunitaţile Posta şi Berchez s-au derlat şi sedinte de parenting, cu scopul de a facilita înţelegerea propriilor copii şi de a îmbunătăţi tehnicile parentale. Părinţii încep să preţuiască oportunităţile oferite prin acest proiect şi întâlnirile cu experţii din proiect se transformă în ore de taifasuri prieteneşti despre creşterea copiilor şi înţelegerea etapelor de dezvoltare umane.