Raport final „CARAVANA CASPER” – Baia Mare

By septembrie 2, 2013 decembrie 8th, 2015 Campanii

diferenta

Campania naţională „Dărâmăm ziduri pentru a construi punţi”

Activitatea A.5.3. Implementarea campaniei de sensibilizare

Caravana CASPER

echipa Nord Baia Mare 01.07-.25.07.2013

echipa București 29.07-.01.08.2013

În perioada 01.07.2013 – 01.08.2013, ASSOC Baia Mare şi Asociatia Phoenix Speranţa Mediaş , au susţinut o Campanie Naţională de Sensibilizare în scopul schimbării atitudinii sociale privind persoanele cu dizabilităţi.

O componentă esenţială a campaniei a fost “Caravana mobilă” care s-a deplasat în trei regiuni distincte după cum urmează:

  • ASSOC Baia Mare – zona Baia Mare (judeţele Maramureş, Satu Mare, Cluj, Alba, Sălaj, Bistriţa, Bihor, Arad, Mureş, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi)
  • ASSOC Baia Mare – zona Bucureşti (Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi)
  • Asociaţia Phoenix SPERANŢA Mediaş – zona Mediaş ( Sibiu, Timişoara, Caraş Severin, Hunedoara, Braşov, Covasna, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa)

Caravana Nord a fost compusă dintr-un autoturism cu o remorcă publicitară şi un tandem ( o bicicletă cu două locuri) pe care s-a aflat Florin Georgescu, biciclistul nevăzător care a străbătut drumul până la Londra pentru Jocurilor Olimpice și Paralimpice și Alexandru Răcănel, pilotul lui Florin.

masina caravana

Campania pentru zona de Nord a ţării a debutat în oraşul Baia Mare în data de 01.07.2013. Caravana a avut ca destinaţie finala Bucureştiul unde a avut loc întâlnirea cu Ministrul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice Mariana Câmpean.

În cele 22 de județe parcurse s-a respectat următorul program:

– între orele 08:00 – 10:30 s-a derulat informarea instituţiilor de stat, începând cu Primăriile (de unde s-au ridicat şi avizele de desfăşurare a evenimentelor publice), Direcţiile de Asistenţă Socială și AJOFM;

– între orele 10:30 – 13:00 a urmat deplasarea Caravanei către locul de staţionare aprobat de către Primării, Caravana fiind însoţită de către biciclişti pe tandem. Aici s-au montat cele 12 cuburi având inscripţionat pe ele cuvântul DIZABILITATE. După sosirea reprezentanţilor instituţiilor publice şi a ONG-urilor, precum şi a presei şi a publicului interesat, s-a realizat o scurtă prezentare alocutivă a ideilor şi obiectivelor campaniei, iar apoi, împreună cu reprezentanţii instituţionali şi cu beneficiarii ONG-urilor, dar şi cu cei doi bicicliști, s-a organizat momentul dărâmării ZIDului DIZabilităţii;

– s-au realizat interviuri cu presa susţinute de Peter Hurley, Marinescu Carmen, Adrian Miholca, Matei Ghigiu- asistenți relaţii publice și comunicare și de cei doi bicicliști Florin Georgescu și Alexandru Răcănel. Timpul rămas a fost dedicat discuţiilor libere cu reprezentanţii instituţionali şi publicul interesat de scopul și mesajul campaniei;

– după orele 13:00 s-a făcut o expunere în mers a Caravanei CASPER prin orașul vizitat , s-au trimis materiale filmate la echipa ASSOC Baia Mare și la București- Andreei Brukner pentru a fi postate în aceeași zi sub forma unui jurnal de călătorie. După acestea Caravana s-a deplasat către județul următor;

– după sosirea şi cazarea în următorul oraş ţintă a urmat o prospectare a locurilor de vizitat în următoarea zi, precum şi organizarea documentelor şi materialelor publicitare.

Evenimentele celor două echipe pentru zona Nord- Baia Mare și București s-au desfăşurat dupa următoarea planificare :

Data Oraş planificat Judeţ Locaţie solicitată
01.07.2013 Baia Mare Maramureș Zona administrativă a orașului-Primărie-Palatul Administrativ, strada Gheorghe Șincai
02.07.2013 Satu Mare Satu Mare Platoul din Piața 25 Octombrie
03.07.2013 Oradea Bihor Zona pietonală din fața magazinului Crișul
04.07.2013 Arad Arad Zona pietonală din Piața Avram Iancu, lângă Monumentul Eroilor Patriei
05.07.2013 Zalău Sălaj Piața Unirii-pe platoul de marmură-zona Prefectură-Casa de Cultură
08.07.2013 Cluj Napoca Cluj B-dul Eroilor, platoul pietonal din preajma Monumentului Memorandiștilor
09.07.2013 Alba Iulia Alba Zona pietonal din Piața Cetății (în spatele Sălii Unirii)
10.07.2013 Tg. Mureș Mureș Zona pietonală din Piața Vicotoriei vis-a-vis de Mureș Mall
11.07.2013 Miercurea Ciuc Harghita Zona pietonală din piața Libertății
12.07.2013 Bistrița Bistrița Năsăud Zona pietonală din Piața Decebal lângă Biserica Avenghelică-AJPIS
16.07.2013 Suceava Suceava Spațiul public pietonal din Piața 22 Decembrie-Zona Casei de Cultură
17.07.2013 Botoșani Botoșani Zona pietonală din Piața Unirii vis-a-vis de Primărie
18.07.2013 Iași Iași Spațiul public din Piața Unirii, lângă hotelul Unirea
19.07.2013 Piatra Neamț Neamț Platoul Curții Domnești, lângă Turnul lui Ștefan
22.07.2013 Bacău Bacău Platoul din fața Instituției Prefectului
23.07.2013 Vaslui Vaslui Grădina publică a Parcului Copou
24.07.2013 Focșani Vrancea Zona pietonală din Piața Unirii, lângă Primărie
25.07.2013 Galati Galați Zona Teatrului Dramatic
25.07.2013 Brăila Brăila Zona Primăriei
29.07.2013 Călărași Călărași Piațeta din fața Primăriei
30.07.2013 Giurgiu Giurgiu În fața Primăriei
31.07.2013 Voluntari Ilfov Parcul din incinta Primăriei
01.08.2013 București Ilfov Piața George Enescu

Rezultatele campaniei celor două echipe pentru zona Nord- Baia Mare și București s-au materializat în contactarea a:

– 26 primării (inclusiv a direcţiilor subordonate aferente: patrimoniu, registratură, ordine publică, secretariat etc.);

– 26 Direcţii de Asistenţă Socială;

– 26 filiale DGASPC;

– 26 filiale ANOFM;

– Acolo unde timpul a permis s-a realizat şi deplasarea către ONG-uri de profil;

– S-au realizat, aşadar, un total de aproximativ 100 de vizite instituţionale;

– Estimăm o cifră totală între 700 şi 900 de participanţi la evenimentele locale;

– Se evidenţiază prezența la evenimente a 2 reprezentanți a prefecturilor (Baia Mare, Giurgiu), 1 prefect (Baia Mare), a CJH (Miercurea Ciuc), a poliției locale (Vaslui) a 5 reprezentanți de primărie (Botoșani, Piatra Neamț, Vaslui, Focșani, Giurgiu) 1 primar (Baia Mare) a 9 viceprimari (Satu Mare, Oradea, Bistrița, Botoșani, Piatra Neamț, Vaslui, Focșani, Călărași, Giurgiu), directori ai SPAS, DGASPC, AJOFM, dar și instituția publică: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;

– Estimăm o cifră de minim 25.000 persoane, membri ai comunităţilor locale au fost informate/conştientizate;

– Evenimentul organizat de Caravana CASPER a fost surprins în mass-media de către peste 60 de agenţii de presă (televiziuni, ziare, radiouri);

– Au fost parcurşi în total aproape 4500 de km;

– Au fost distribuite un număr de 400 afişe, 2000 pliante.

Persoane responsabile de implementarea activităţii:

Kristina Cucu, manager proiect

Petru Mare, specialist relații publice

Zsolt Szentgyorgyi, ex-expert implementare

Monica Petky, expert comunicare-marketing

Carmen Marinescu, asistent relaţii publice şi comunicare , expert TS

Peter Hurley, asistent relaţii publice şi comunicare expert TS.

Adrian Miholca, asistent relaţii publice şi comunicare expert TS.

Matei Ghigiu, asistent relaţii publice şi comunicare expert TS.

Informații suplimentare/imagini:

www.caravanacasper.eu

www.diz-abilitate.ro

www.facebook.com/pages/Caravana-Casper