La aniversarea a patru ani de la deschiderea Centrul Rezidențial Viavalis , la Turț a fost organizat un eveniment destinat deopotrivă practicienilor în asistență socială, cât și membrilor comunității, subiectul fiind legat de procesul de îmbătrânire accelerată înregistrat în România și toată Uniunea Europeană.
Un punct aparte în agenda evenimentului a fost dezbaterea despre serviciile pentru îngrijirea vârstnicilor și creșterea calității acestora la standardele europene. Directorul general al DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoș, a vorbit din perspectiva autorității publice despre fenomenul îmbătrânirii și efectele lui în societate, actualul și fostul primar din Turț, Ioan Irime și Ioan Ciupac, despre rezultatele parteneriatului cu ASSOC, iar managerul centrului, Martin Romulus, despre părțile bune și rele ale sistemului.
Centrul “Viavalis” a fost deschis în 2015 în localitatea sătmăreană Turț și are o capacitate de 40 de locuri. În anul 2018, acesta a avut o creștere de 27% a numărului de beneficiari, în prezent existând liste de așteptare cu vârstnicii care doresc un loc în centru. Numărul angajaților a crescut de la opt, câți au fost la deschiderea centrului, la 18, din care 13 aparțin grupurilor vulnerabile.
Centrul vine în întâmpinarea nevoii tot mai acute a bătrânilor de a fi îngrijiți cum se cuvine și de a petrece timp în compania unor persoane cu care împărtășesc aceleași credințe și valori, dar și a familiilor acestora care vor să se asigure că au parte de atenție permanentă din partea unor specialiști și de condiții bune de viață.
“Ne-a ajutat perseverența noastră în îngrijirea beneficiarilor noștri. În anul 2018, am avut o creștere de 27% a numărului de beneficiari. Numărul angajaților a crescut de la opt, câți au fost la deschiderea centrului, la 18, din care 13 aparțin grupurilor vulnerabile. Anul trecut am încheiat și un parteneriate cu Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Turţ și Școala Gimnazială Negrești Oaș, promovând astfel voluntariatul în randul elevilor.” Martin Romulus, manager Centrul Viavalis.
Turț, una dintre cele mai mari comune din județul Satu Mare, se confruntă cu o imigrație masivă, ceea ce a atras după sine abandonul vârstnicilor. Pornind de la această realitate, a fost nevoie de servicii de îngrijire destinate seniorilor din comunitate, iar în acest context a fost deschis centrul Viavalis. Moderatorul evenimentului, Olimpia Zahan – manager Economie Socială, a subliniat că ASSOC a creat structuri integrate la Turț, ceea ce a contribuit la succesul lor.
Prin intermediul proiectelor derulate, ASSOC a înființat două rezidențe pentru îngrijirea vârstnicilor, în județele Maramureș și Satu Mare. Anterior acestor proiecte, ASSOC a dezvoltat, încă din 1996, unul din primele servicii de îngrijire la domiciliu și a lansat conceptul “Masa pe roți” pentru vârstnicii din Baia Mare, care a furnizat datele privind necesitatea dezvoltării unor servicii de îngrijire rezidențială.
“Mediul public și privat este obligat să țină cont de consecințele fenomenului demografic. Cu toții trebuie să fim interesați de asigurarea unei vieți mai sănătoase, mai productive, participative și independente, precum și de creșterea calității serviciilor sociale și asigurarea lor la standarde europene.” Florian Sălăjeanu, președinte ASSOC.
Acesta a mai arătat că asociația are în vedere creșterea capacității centrului de la Turț la 50 de locuri, maximul cât permite clădirea, dar și accesibilizarea ei cu un lift și alte dotări necesare persoanelor de vârsta a treia. ASSOC și-a propus însă crearea unei structuri extinse de îngrijire vârstnici, cu proceduri, standarde și servicii bine definite.
Preocuparea constantă a ASSOC în această direcție vine în contextul îmbătrânirii accelerate a populației, care, și în România, a devenit o problemă acută. În România, în prezent sunt 111 vârstnici la 100 tineri sub 15 ani, iar în 2060 se estimează că vor fi 231 vârstnici la 100 tineri. Procesul de îmbătrânire demografică s-a intensificat la nivel teritorial, iar studiile recente au arătat că în următorii 40 de ani aproape 30% din populația țării va avea peste 65 de ani.
Ziua porților deschise în Centrul “Viavalis” a constat și în organizarea unui tur ghidat pentru cei interesați de serviciile oferite. Participanții au putut să vadă condițiile în care sunt îngrijiți vârstnicii rezidenți în Centrul “Viavalis”, să afle detalii despre pachetul de servicii, care constă în găzduire permanentă, îngrijire și asistență medicală, precum și despre modul în care pot contracta sau rezerva aceste servicii.
Duminică, 3 noiembrie 2019, a avut loc și binecuvântarea Centrului “Viavalis”, ceremonia religioasă fiind oficiată de preoții din comunitate: Ghiran Remus- preot greco-catolic, Silaghi Emil – preot ortodox, Molnar Ioan – preot ortodox.
La începutul lunii noiembrie 2015, ASSOC și partenerii săi au deschis centrul rezidențial de la Turț ca structură de economie socială, printr-un proiect dedicat sprijinirii și promovării grupurilor vulnerabile. De la momentul inaugurării și până în prezent, centrul a devenit un exemplu de bună practică.